Șeful serviciului de spionaj MI5 cere guvernului britanic puteri mai mari pentru a ține pasul cu tehnologia folosită de teroriști
Andrew Parker, directorul general MI5, serviciul intern de spionaj al Marii Britanii, a declarat într-un interviu pentru BBC Radio că țara se confruntă cu cea mai serioasă amenințare teroristă de după 11 septembrie 2001 și a dejucat deja șase tentative de atentate în ultimul an. În acest context, el a cerut puteri mai mari pentru a ține pasul cu tehnologia folosită de militanți, informează Reuters.
Guvernul de la Londra se pregătește să propună legi pentru a crește puterile serviciilor secrete și ale poliției, dar se confruntă cu opoziția susținătorilor drepturilor omului, care consideră măsurile un asalt asupra libertăților personale.
”Este o amenințare ce continuă să crească din cauza situației din Siria”, a susținut Parker în cadrul interviului.
În august 2014, Marea Britanie a ridicat amenințarea teroristă la penultimul nivel de alertă, ceea ce înseamnă că un atac este considerat a fi foarte probabil. Premierul David Cameron și șefii serviciilor secrete consideră că MI5 ar trebui să aibă puteri sporite pentru a putea preveni un atac similar celui comis în 2005, când patru islamiști au omorât 52 de oameni.
Șeful MI5 a declarat că este tot mai greu să prevină eventualele atacuri pentru că tehnologia avansează tot mai rapid și poate ajuta la ascunderea planurilor de autorități.
”Dacă trebuie să găsim și să oprim oamenii ce ne vor răul, MI5 și alții trebui să poată folosi internetul pentru a identifica modurile în care teroriștii comunică”, a declarat Andrew Parker.