Șeful Poliției Naționale a Republicii Moldova nu face jocurile lui Plahotniuc: „Există speculații, nu vă lăsați provocați. Oamenii legii vor fi la datorie non-stop”
Într-un mesaj ce pare să arate o îndepărtare de oligarhul Vladimit Plahotniuc, Alexandru Pînzari, Șeful Poliției Naționale a Republicii Moldova, a declarat, că poliția va fi la datorie non-stop pentru a asigura ordinea publică.
De asemenea, acesta a menționat că forțele de ordine sunt apolitice și vor interveni în limitele prevăzute de lege.
„Poliția va fi la datorie 24/24. Vom organiza toate măsurile pentru a asigura, menține, restabili ordinea publică. Chem cetățenii să-și păstreze calmul. Există speculații, vă rog nu vă dați provocați și conduceți-vă de prevederile legale. Colegii meu au întărit paza edificiilor statale. Dacă vor fi proteste, vom interveni pentru a asigura paza. Suntem apolitici. Au fost întărite posturile în preajma misiunilor diplomatice. Nu ne politizați acțiunile pe care le facem pentru a apăra ordinea de drept”, a afirmat Alexandru Pînzari, într-un briefing de presă, potrivit agora.md.
Aceste declaraţii vin în contextul în careRepublica Moldova se află în pragul unui conflict major după ultimele evoluţii de pe scena politică în care Partidul Socialist al preşedintele pro-rus Igor Dodon s-a aliat cu pro-europenii din Blocul ACUM şi au format majoritatea în Parlamentul de la Chişinău lăsând în opoziţie Partidul Democrat al oligarhului Vladimir Plahotniuc.