Șeful Pentagonului avertizează că un conflict între Israel şi Hezbollah ar putea declanşa un război regional

Șeful Pentagonului avertizează că un conflict între Israel şi Hezbollah ar putea declanşa un război regional

Statele Unite au avertizat, marţi, cu privire la „consecinţele dezastruoase” pe care le-ar avea un nou conflict între Israel şi Hezbollah în Liban şi au cerut găsirea unei soluţii „diplomatice”, transmite AFP.

Yoav Gallant spune că orice scenariu e posibil

„Un alt război între Israel şi Hezbollah ar putea deveni cu uşurinţă un război regional, cu consecinţe dezastruoase pentru Orientul Mijlociu”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, în timp ce l-a primit la Pentagon pe omologul său israelian, Yoav Gallant.
„Diplomaţia este, de departe, cea mai bună modalitate de a evita o nouă escaladare”, a adăugat el.

Yoav Gallant a declarat însă că „lucrăm împreună pentru a ajunge la un acord, dar trebuie, în egală măsură, să ne pregătim pentru toate scenariile posibile”.

Războiul din Fâşia Gaza, declanşat pe 7 octombrie a provocat o escaladare militară la graniţa de nord a Israelului cu Libanul, ceea ce a stârnit temeri de extindere a conflictului.

Schimburile de focuri dintre armata israeliană şi Hezbollah-ul libanez au dus la strămutarea a zeci de mii de locuitori din zonele de graniţă din sudul Libanului şi din nordul Israelului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori