Șeful Interpol, anchetat în Franța în urma acuzațiilor că ar fi fost complice la tortură. Ahmed Nasser Al-Raisi este totodată oficial al Emiratelor Arabe Unite

Publicat: 11 05. 2022, 23:06
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Balkis Press/ABACA

Procurorii francezi au deschis o anchetă cu privire la președintele agenției de poliție globală Interpol, Ahmed Nasser Al-Raisi, în urma acuzațiilor că acesta ar fi fost complice la fapte de tortură, a spus un oficial, potrivit Reuters.

Șeful Interpol, Al-Raisi, este anchetat în Franța în urma acuzațiilor că ar fi fost complice la tortură

Raisi, un oficial din Emiratele Arabe Unite, a fost numit președinte al Interpol în noiembrie 2021, în ciuda faptului că mai multe organizații ale drepturilor omului reclamau că acesta nu a acționat în ceea ce privește acuzațiile că deținuții din EAU ar fi fost torturați.

Un oficial din cadrul parchetului antitero de la Paris a precizat că a fost numit un judecător de anchetă, care trebuie să cerceteze cazul și să decidă dacă îl va inculpa pe președintele Interpol sau nu. O investigație preliminară a început încă din martie.

Oficialul respectiv a confirmat o știre transmisă de agenția de presă AFP, care susținea că ancheta a fost demarată în urma plângerilor depuse de doi cetățeni britanici, Matthew Hedges și Ali Issa Ahmad.

„În legătură cu acuzațiile referitoare la domnul Al-Raisi, asta este o problemă între părțile implicate și, dat fiind că este o chestiune în desfășurare, ar fi prematur pentru Interpol să comenteze”, a spus un purtător de cuvânt din cadrul Interpol, instituție care își are sediul central în Franța.

Interpol a adăugat că postul de președinte nu este plătit și își desfășoară activitatea part-time, în condițiile în care el rămâne un oficial full-time al țării sale de proveniență.

Raisi este inspector general în Ministerul afacerilor interne din EAU.

Hedges, de la Universitatea din Exter, declara în 2021 pentru Reuters că în 2019 autoritățile din EAU l-au ținut în izolare solitară timp de șapte luni, pe fondul acuzațiilor de spionaj cu care s-a confruntat când a mers acolo pentru a-și elabora lucrarea de doctorat. El susține că a fost amenințat cu violența fizică și că serviciile emiriene de securitate i-au transmis că îi vor răni familia – totul s-ar fi petrecut chiar într-o clădire aflată în responsabilitatea lui Raisi.

Tot în 2021, Ali Issa Ahmad spunea pentru Reuters că a fost reținut de autoritățile emiriene când a mers să urmărească partidele de la Cupa Asiei din 2019, pe motiv că purta un tricou cu drapelul din Qatar, într-un moment în care între cele două țări exista o dispută diplomatică. Bărbatul susține că a fost electrocutat, bătut și privat de hrană, apă și odihnă în mai multe zile de detenție.