Șeful diplomației luxemburgheze avertizează Germania cu privire la riscul ieșirii Greciai din zona euro: Ar fi o catastrofă pentru Europa

Șeful diplomației luxemburgheze avertizează Germania cu privire la riscul ieșirii Greciai din zona euro: Ar fi o catastrofă pentru Europa
Foto: welt.de

Ministrul de Externe luxemburghez Jean Asselborn, se pronunță pentru rămânerea Greciei în zona euro și avertizează Germania în legătură cu riscul unei catastrofe dacă forțează Atena să renunțe la moneda unică europeană, informează Reuters.

Declarațiile oficialului luxemburghez vin după ce în presa germană au apărut informații potrivit cărora Berlinul ar susține o ieșire temporară a Greciei din zona euro, până la stabilizarea economiei elene.

”Ar fi fatal pentru reputația Germaniei în Uniunea Europeană ca Berlinul să nu fructifice șansa care există acum prin prezentarea ofertei Greciei privind programul său de reforme. Dacă
Germania împinge lucrurile către ‘Grexit’ (ieșirea Greciei din zona euro), atunci va provoca o dispută majoră cu Franța. Acest lucru ar fi o catastrofă pentru Europa”, a declarat Asselborn.

Membrii Eurogrupului reuniţi la Bruxelles pentru a discuta situația din Grecia nu au reuşit să ajungă la nicio concluzie, chiar dacă discuţiile s-au prelungit până târziu în noapte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`