Şeful CIA: Rusia va plăti un preţ mare, pentru mult timp, din cauza invaziei din Ucraina

Publicat: 08 09. 2022, 19:31
Actualizat: 08 09. 2022, 20:23
William Burns, șeful CIA. Sursă foto: Hepta - Zuma Press / Tom Williams - Pool Via Cnp

Directorul CIA Bill Burns, a declarat azi că Rusia „va plăti un preț foarte mare” pentru mult timp din cauza invaziei din Ucraina, conform unei analize CNN.

„(…) dacă faci un pas în spate acum, este greu să vezi datele războiului – datele războiului lui Putin – ca pe altceva decât un eșec până acum.(…)Nu numai că a fost expusă vulnerabilitatea armatei ruse, dar vor fi daune pe termen lung aduse economiei ruse și generațiilor de ruși ca urmare a acestui fapt”, a menţionat oficialul în cadrul unei conferințe de securitate cibernetică din Washington.

Directorul CIA: „Rusia va plăti un preț foarte mare, cred că pe o perioadă lungă de timp”

În cadrul aceluiaşi eveniment, oficialul a explicat: „În partea de nord-est a Ucrainei, nu aș subestima capacitatea sau curajul ucrainenilor în acest moment”.

Afirmaţiile lui Burns vin în contextul unei puternice contraofensive a forţelor ucrainiene în sud și în Harkov – deși unii oficiali americani au fost reticenți să numească atacurile Kievului o adevărată „contraofensivă” iar șansele sale de a-și revendica teritoriul rămân neclare, conform sursei citate.

Tot astăzi, generalul ucrainean Oleksi Gromov a anunţat că ​Ucraina a recuperat peste 700 km pătrați din teritoriul său din est și sud în timpul unei contraofensive fulgerătoare. Conform acestuia, forțele ucrainene au recucerit peste 20 de sate din regiunea Harkov în timpul operațiunii care este în plină desfășurare.

Burns l-a avertizat pe Zelenski înainte de invazia Rusiei

În lunile dinaintea invaziei rusești în Ucraina, William Burns, șeful CIA, l-ar fi avertizat pe Vladimir Putin că dacă declanșează războiul va suporta sancțiunile dure ale Occidentului, iar președintelui ucrainean Volodimir Zelenski i-ar fi dezvăluit planul Kremlinului de atac asupra capitalei Kiev, dezvăluia Wall Street Journal.

Misiunile șefului CIA înainte de invazia rusă în Ucraina

Wall Street Journal a publicat un amplu reportaj despre cum s-au desfășurat lucrurile până la războiul teribil purtat de Rusia în Ucraina.

Înainte de invazie, șeful CIA, William Burns, a avut două misiuni top secret.

În noiembrie anul trecut, Burns l-a sunat pe Vladimir Putin pe o linie criptată și i-a cerut să nu-și pună în aplicare planul de a ataca Ucraina, altfel va avea de suportat sancțiuni dure din partea Occidentului. Putin i-ar fi răspuns că nu vrea să ajungă la Kiev, dar i-ar mai fi spus că Ucraina nu e o țară reală, ci numai o decizie politică a lui Lenin.

Iar în ianuarie acest an, șeful CIA i-a dezvăluit lui Volodimir Zelenski planul Kremlinului de a ocupa aeroportul Hostomel, situat la nord de Kiev, pentru a-l folosi să trimită trupe rapid în capitală care să decapiteze conducerea Ucrainei. Rușii s-ar fi așteptat să primească ajutor din partea unor părți ale armatei ucrainene, dar asta nu s-a întâmplat.