Şeful armatei thailandeze anunţă o lovitură de stat: Armata impune restricţii de circulaţie (VIDEO)

Şeful armatei thailandeze anunţă o lovitură de stat: Armata impune restricţii de circulaţie (VIDEO)
Foto: news.yahoo.com

Şeful forţelor armate terestre din Thailanda, generalul Prayut Chan-O-Cha, a anunţat o lovitură de stat, joi, într-o declaraţie televizată, după şapte luni de criză politică.

„Pentru ca această ţară să revină la normal”, forţele armate „trebuie să preia puterea începând cu 22 mai, ora 16.30” (12.30 ora României), a precizat el.

La scurt timp, armata thailandeză a instituit restricţii de circumaţie.”Nimeni nu va avea voie să-şi părăsească locuinţa între ora locală 22.00 şi 05.00 (01.00, ora României)”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, citat de AFP.

Generalul, care a declarat legea marţială marţi, a invocat violenţele din ţară care s-au soldat cu 28 de morţi de la începutul crizei, în toamnă.

„Toţi thailandezii trebuie să rămână calmi şi funcţionarii trebuie să continue să lucreze ca de obicei”, a adăugat el. Anunţul televizat are loc după a doua sesiune de negocieri între principalii actori ai crizei, destinată găsirii unui compromis.

Thailanda s-a confruntat cu 18 lovituri de stat sau tentative de lovituri de stat în aproape 80 de ani.

Şeful armatei thailandeze anunţă o lovitură de stat

Urmăriți B1TV.ro și pe
`