Şefii Google, Yahoo şi Facebook nu vor participa la summitul de securitate IT al lui Obama
Şefii Google, Yahoo şi Facebook nu vor participa la summitul de securitate cibernetică al preşedintelui Barack Obama, ce va avea loc vineri.
Preşedintele şi directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, directorul general al Yahoo, Marissa Mayer, şi şefii Google, Larry Page and Eric Schmidt, au fost invitaţi, dar nu vor fi prezenţi la conferinţa de la Stanford University, potrivit companiilor, transmite Bloomberg.
Totul, într-o perioadă în care relaţiile dintre Casa Albă şi companiile din Silicon Valley sunt tensionate de probleme legate de respectarea vieţii private.
Şeful Apple, Tim Cook, intenţionează să participe la evenimentul la care Obama urmează să susţină un discurs major şi să patroneze un prânz privat.