Directorii generali ai companiilor Facebook, Amazon, Apple și Google au fost audiați în Congresul american, unde au primit critici pe motiv că au creat monopoluri iar acum dețin prea multă putere. Ei au mai fost acuzați de faptul că împrăștie știri false, că cenzurează informațiile și chiar că reprezintă un pericol la adresa economiei americane.
Cea mai anticipată audiere a fost cea a șefului Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, care nu mai fusese niciodată audiat de Congres. Jeff Bezos a evitat să dea răspunsuri la mai multe întrebări, însă în cele din urma a recunoscut că Amazon a folosit în scop propriu informații ale diferitelor companii care îi folosesc serviciile. Odată extrase, informațiile erau folosite de conducerea Amazon pentru a determina ce produse să creeze și ce produse ar putea reprezenta o competiție mai mare.
„Avem o politică împotriva folosirii datelor vânzatorilor individuali pentru a face concurență propriilor noastre produse”, a spus Jeff Bezos.
„Nu ați putut să o asigurați pe doamna Jayapal că acea politică nu e încălcată constant.”, i-a reproșat unul dintre membrii Congresului.
„Investigăm această problemă…”, a răspus Bezos.
„Dovezile pe care le-am strâns arată faptul că Amazon este interesantă doar în a-și exploata puterea de monopol asupra pieței de e-commerce pentru a-și proteja și a-și crește această putere.”, a continuat membrul Congresului.
De altfel, B1 TV vă prezintă zilele acestea „Imperiul Amazon„. Un documentar de excepție despre povestea imperiului construit de către Jeff Bezos, omul cu cea mai mare avere din lume. Veţi afla cum a avut loc ascensiunea fulminantă a companiei Amazon, cel mai mare retailer online din lume şi numărul unu pe piaţa furnizorilor de servicii cloud.
Vineri, de la ora 22.00 şi duminică de la ora 15.30, documentarul „Imperiul Amazon”va fi prezentat de B1TV.
Filmul este realizat anul acesta și prezintă și latura nevăzută a avantajelor și produselor Amazon, arătând care sunt costurile reale ale confortului oferit de tehnologie.
‘IMPERIUL AMAZON’ – Un documentar de excepție prezentat de B1 TV
În schimb, Mark Zuckerberg a fost criticat pentru achiziția platformei Instagram, pe care ar fi considerat-o o amenințare. El s-a apărat, însă, cu faptul că Instagram a devenit ce este acum tocmai datorită Facebook și că la data la care a fost făcută, achiziția a fost aprobată chiar de către guvernul american.
„De ce nu ar trebui ca Instagram să fie ruptă într-o companie separată?”, a întrebat unul dintre anchetatori.
„Cred că FTC-ul (Comisia Federală de Comerț) avea toate aceste documente, și le-a citit, iar la acea dată a votat în mod unanim să nu atace achiziția.”, a spus Mark Zuckerberg.
CEO-ul Facebook a mai precizat și că în fiecare an sunt șterse miliarde de conturi false, precum și postări care dezinformează și instigă la ură și violență. El a mai recunoscut, însă, și faptul că Facebook are în continuare instrumente care îi oferă informații despre competitorii săi ce îi folosesc platforma.
„Per ansamblu, răspunsul la ce afirmați este „DA”. Orice companie de aici desfășoară studii de piață ce găsesc valoros oamenii.”, a completat Zuckerberg.
Au fost cele mai ample audieri de acest gen de la cea a lui Bill Gates, din 1998. Ele fac parte dintr-o investigație demarată de Congresul american în urmă cu un an și al carui scop este de a determina dacă cele patru companii au abuzat de pozițiile lor dominante de pe piața online.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Amazon, Facebook şi Apple au avut profituri uriașe în timpul carantinei impuse de pandemia de Covid-19, potrivit NY Times.
AMAZON – profitul companiei s-a dublat, până la 5,2 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au crescut cu 40%.
FACEBOOK – a înregistrat de asemenea o creştere a veniturilor de 11%, adică o majorare a acestora cu 18,7% miliarde de dolari.
APPLE – veniturile companiei au crescut cu 11%, adică aproape 6 miliarde de dolari.