Trei persoane şi-au pierdut viaţa, în urma unui atac lansat de rebelii sirieni asupra sediului televiziunii de stat din Damasc. Agenţia siriană de presă, SANA, a anunţat că acesta este primul atentat care vizează birourile postului de televiziune, de la începutul revoltei, în martie 2011.
Atacul, catalogat drept un gest terorist şi barbar, s-a petrecut extrem de rapid. Un grup de rebeli au pătruns în clădire, au plasat dispozitive explozive în studiouri iar apoi le-au detonat, însă nu înainte de a fura toate echipamentele audio-video pe care le-au găsit.
Ministrul sirian al informaţiilor a precizat că rebelii i-au executat pe cei trei angajaţi ai postului. În ciuda incidentului, televiziunea continuă să emită.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a precizat marți, în timpul unei conferinţe de presă, că ţara se află în stare de război.