Securitatea chimică a Ucrainei, în pericol! Statul Major i-a avertizat pe ucraineni: „Nu este exclusă posibilitatea de sabotaj la instalațiile industriei chimice”
Statul Major ucrainean avertizează populația asupra unui risc de sabotare la instalațiile industriei chimice din țara vecină.
„Rămâne o probabilitate mare de lansare de rachete asupra infrastructurii civile și militare. Nu este exclusă posibilitatea de sabotaj la instalațiile industriei chimice din Ucraina cu acuzația ulterioară a unităților Forțelor Armate ale Ucrainei”, se arată în mesajul Statului Major pe Facebook.
Rusia desfășoară operațiuni ofensive în estul Ucrainei
Statul Major constată că agresiunea armată pe scară largă împotriva Ucrainei continuă. Potrivit acestuia, inamicul desfășoară operațiuni ofensive în estul țării pentru a stabili controlul deplin asupra teritoriului regiunilor Donețk și Lugansk și pentru a menține un coridor terestru între aceste teritorii și Crimeea ocupată.
Federația Rusă concentrează principalele eforturi ale grupului de aviație pe sprijinirea acțiunilor unităților din zona operațională de est: în direcțiile Slobozhansky și Donețk și în zona uzinei Azovstal.
Artileria continuă să fie folosită practic de-a lungul întregii linii de front.