Centrul European pentru Cercetare Nucleara (CERN) a deschis o anchetă internă, după ce a fost difuzată înregistrarea video care parodiază sacrificiul uman. Imaginile par a fi filmate în timpul nopții, în campusul CERN, lucru care pune la îndoială securitatea celui mai mare laborator științific din lume, potrivit AFP, preluat de hotnews.ro.
În imagini se pot observa mai multe persoane care sunt îmbrăcate în sutane negre, cu capetele ascunse de glugi, care participă la un ritual în fața unei statui a zeitei Shiva, în curtea privată a CERN. Mai este surprinsă și o femeie îmbrăcată în alb, care se lungește pe sol și pare a fi înjunghiată de un bărbat încălțat cu pantofi sport.
Scena a fost filmată, de la distanță, dintr-un imobil care se înalță chiar lângă curte
„Aceasta înregistrare a fost filmată în incinta noastră, dar fără permisiunea noastră și fără știrea noastră. CERN nu sprijină acest gen de farsă, care poate genera neîntelegeri asupra naturii stiintifice a muncii noastre”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a CERN, care a mai precizat că a fost deschisă o anchetă în acest caz.
„CERN primește în fiecare an mii de utilizatori din lumea întreagă și câteodată unii dintre acestia își lasa simtul umorului sa mearga prea departe. Asta s-a intamplat si acum", a explicat purtatoarea de cuvant.
Securitatea CERN, pusă la îndoială după difuzarea unei înregistrări video suspecte
#DIRECT_ONE_obd6th#