Măsurile de securitate au fost sporite în capitala Braziliei, miercuri, pe fondul preocupărilor legate de faptul că susținătorii fostului președinte Jair Bolsonaro plănuiesc să se mobilizeze din nou, la trei zile după ce mii de persoane au lansat ceea ce actualul guvern a numit o tentativă eșuată de lovitură de stat, transmite The Guardian.
Presa braziliană susține că militanții pro-Bolsonaro au convocat un nou „mega protest național pentru a recupera puterea”.
Membrii forțelor de securitate publică au fost observați în SUV-uri negre, instalându-se în noaptea de marți spre miercuri pe esplanada care duce spre congresul, curtea supremă și palatul prezidențial din Brazilia – cele trei clădiri care au fost luate cu asalt și jefuite în timpul violențelor de duminică.
Ricardo Cappelli, oficialul pe care președintele Lula l-a însărcinat cu securitatea Brasiliei, capitala țării, după turbulențele din weekend, le-a promis cetățenilor că nu există nicio șansă să se repete astfel de „evenimente inacceptabile” dacă susținătorii lui Bolsonaro ies în stradă și miercuri.
Protestele pașnice sunt parte a democrației, a spus Cappelli într-un dialog cu reporterii.
„Însă dreptul de a protesta nu poate fi confundat cu atacurile asupra instituțiilor democratice. Dreptul de a demonstra nu poate fi confundat cu comportamentul terorist”, a adăugat el.
Pe măsură ce capitala se pregătea pentru noi posibile violențe, poliția federală a anunțat că a arestat-o pe una dintre presupușii organizatori ai violențelor de duminică, la aproximativ 50 de kilometri de Brasilia.
Ana Priscila Azevedo este acuzată că ar fi folosit un grup de Telegram pentru a îndemna zeci de mii de radicali pro-Bolsonaro să vină în capitală și să conteste rezultatele alegerilor în urma cărora a fost declarat câștigător stângistul Lula, rezultate pe care susținătorii lui Bolsonaro refuză să le accepte.
„Babilonul va cădea”, ar fi declarat femeia.