Secțiile de votare din Republica Moldova pentru alegerile prezidențiale: 37 de locații în care românii își pot vota președintele

Publicat: 28 10. 2019, 13:46

Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziție 37 de secții de votare pentru românii din Republica Moldova pentru a putea vota în cadrul alegerilor prezidențiale. Reamintim că, pentru prima dată, românii din diaspora vor avea la dispoziție 3 zile pentru a își exercita dreptul la vot, 8-10 noiembrie pentru primul tur, respectiv 22-24 pentru turul doi.

Foto: Ambasada României în Republica Moldova

„Informați-vă din timp unde este cea mai apropiată secție de votare și, pentru un vot democratic și civilizat, veniți din timp la votare! Utilizați în interesul timpului dumneavoastră liber această facilitate extraordinara oferită cetățenilor români din străinătate”, a îndemnat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.