Greu de crezut, dar adevărat! La 97 de ani, Robertine Houbrechts din Muizen, regiunea Malines, Belgia, are un obicei straniu, bea zilnic 15 beri. La sărbători, bea chiar şi 20! Femeia susţine că, datorită berii, nu a fost niciodată bolnavă.
Când e bine dispusă, Robertine Houbrechts poate ajunge să ”soarbă” 22 de beri, scrie presa belgiană. Ea povesteşte că bea bere zilnic, de la vârsta de 17 ani. Robertine s-a obişnuit cu băutura şi nu se îmbată. Poate cel mult s-o ameţească puţin, dar nu o deranjează. Fiindcă este convinsă că berea o menţine sănătoasă.
Publicului uluit de acest lucru, bătrâna îi replică prompt: “Berea îmi face bine. Nu am fost niciodată bolnavă. Doctorul mi-a zis că pot să continui, atât timp cât nu îmi face rău. Pentru mine, berea e un medicament, nu iau nici o pastilă datorită acesteia”.
Medicii afirmă că berea conţine vitamine, minerale şi antioxidanţi. Ba chiar se spune că previne bolile cardiovasculare. Cu toate acestea, nu se recomandă un consum mare. Bolnavii trebuie să întrebe medicul dacă au voie să bea bere.