Secretul betonului roman, care durează secole, a fost descoperit

Cercetătorii europeni consideră că au descoperit secretul longevităţii construcțiilor romane vechi de aproximativ 2.000 de ani: un beton capabil de a se repara singur.

În timp ce majoritatea clădirilor moderne devin ruine după câteva decenii, recenta descoperire poate ajuta la reducerea impactului asupra mediului şi asupra climei al producţiei de beton, care generează emisii semnificative de gaze cu efect de seră – scrie AFP.

Rezistenţa betonului roman a fost atribuită, până azi, unui singur ingredient: cenuşa vulcanică din regiunea Golfului Napoli din Italia, care era folosită în tot Imperiul Roman pentru a construcţii.

Ce erau, de fapt, bucăţile minuscule albe, strălucitoare, provenite din varul construcțiilor romane

Specialiștii au studiat prezenţa unor bucăţi minuscule albe, strălucitoare, provenite din varul folosit pentru realizarea betonului.

„De când am început să lucrez la betonul roman, am fost mereu fascinat de prezenţa acestor bucăţi. Nu sunt prezente în betonul modern, deci de ce au fost în cel vechi?”, relatează, într-un comunicat, Admir Masic, coautor al acestui studiu publicat în revista Science Advances şi profesor la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT), în Statele Unite.

Până acum se bănuia că aceste bucăţi minuscule au fost rezultatul amestecării grosiere a materiilor prime de slabă calitate dar, cu ajutorul unor tehnici avansate de imagistică folosite asupra betonului unui zid din jurul oraşului Privernum din Italia, cercetătorii au descoperit că micile fragmente erau de fapt carbonat de calciu, format la temperaturi foarte ridicate.

Concluzia: varul nu a fost încorporat prin amestecare cu apă ci sub formă de var neted

Studiul relevă că tocmai acest „amestec fierbinte” ar fi cel care conferă betonului antic rezistenţa peste secole: atunci când apar fisuri, apa de ploaie care vine în contact cu betonul produce o soluţie saturată cu calciu care se recristalizează în carbonat de calciu, făcând astfel posibilă acoperirea fisurilor.

Oamenii de ştiinţă a realizat mostre de beton folosind acelaşi amestec pe care apoi le-au fisurat şi au turnat apă iar experimentul a validat ipoteza: după două săptămâni, betonul a fost complet reparat în timp ce a altă probă fără var nestins a rămas crăpată.