Secretarul general al ONU se declară ”optimist moderat” cu privire la posibilitatea de a controla epidemia de Ebola

Publicat: 19 12. 2014, 21:08
Foto: cnn.com

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, se declară ”optimist moderat” cu privire la  posibilitatea de a controla epidemia de Ebola, informează agenția DPA.

„Strategia noastră de răspuns funcționează. Tot mai multe persoane au acces la tratament. Sunt depistate mai multe contacte. Înmormântările au devenit mai sigure. Comunitățile se mobilizează pentru a se proteja”, a declarat liderul ONU în cadrul unei vizite în Liberia, una dintre țările afectate de Ebola.

Ban Ki-moon a subliniat însă că eforturile de a controla epidemia de Ebola nu trebuie relaxate până când nu vor mai fi înregistrate noi cazuri.

„Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a restabili serviciile sociale de bază, pentru a întări serviciile de sănătate, pentru a sprijini activitatea economică și pentru a consolida capacitatea de rezistență”, a mai precizat secretarul general al ONU, referindu-se la impactului socio-economic pe care epidemia îl va avea în țările africane afectate de epidemie.

Potrivit celui mai recent bilanț al organizației Mondiale a Sănătății, de la debutul epidemiei de Ebola, peste 6.900 de persoane au murit, majoritatea dintre ele în Africa de Vest.