Secretarul general al NATO: Nu vrem un nou Război Rece, nu vrem o nouă cursă a înarmării. Şi nu vrem confruntare militară. Încercăm să avem un dialog constructiv cu Rusia

Publicat: 08 07. 2016, 23:25
Foto: nato.int

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri că Alianţa Nord-Atlantică nu vrea o confruntarea militară, ci un dialog constructiv cu Moscova, precizând că Rusia nu trebuie izolată, informează Reuters.

"Alianţa Nord-Atlantică nu reprezintă nicio ameninţare pentru nimeni. Nu vrem un nou Război Rece, nu vrem o nouă cursă a înarmării. Şi nu vrem confruntare militară. Consolidăm capacităţile de disuasiune şi apărare, dar, în acelaşi timp, încercăm să avem un dialog constructiv cu Rusia. Rusia este cel mai mare vecin, este un membru permanent al Consiliului de Securitate ONU. Joacă un rol important în gestionarea provocărilor din Europa şi din vecinătatea Europei. Rusia nu poate şi nu trebuie să fie izolată", a declarat Stoltenberg.

"Prin intensificarea activităţilor militare în Europa şi în apropierea Europei, avem interesul de a ajunge la un acord cu Rusia asupra direcţiilor pe care le avem în vedere. Trebuie să facem toate eforturile pentru a evita interpretările eronate şi accidentele", a mai spus secretarul general al NATO.

Măsurile luate de Alianţa Nord-Atlantică vor fi discutate în cadrul Consiliului NATO-Rusia care va avea loc după summitul de la Varşovia, a mai anunțat Stoltenberg.