Secretarul general al NATO, după întâlnirea cu Traian Băsescu: Alianța va conta pe România
Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a declarat, luni, după o întâlnire cu președintele Traian Băsescu, că Alianța va conta pe România pentru a construi relații cu țările din Balcanii de Vest, potrivit Mediafax.
„Vom continua să contăm pe România pentru a construi relaţii puternice cu partenerii noştri, mai ales în Balcanii de Vest, dar şi în estul NATO. Acestea sunt regiuni în care România este angajată deplin„, a spus Rasmussen.
De cealaltă parte, Traian Băsescu a reitera ideea necesității unui parteneriat cu Rusia pentru participatea acestia la securizarea obiectivelor și reușitelor NATO.
Șeful statului a adăugat că România susține politica deschisă practicată de NATO în privința statelor din Balcanii de Vest.
„În ceea ce priveşte cooperarea NATO-Rusia, România îşi menţine punctele de vedere exprimate anterior, că avem nevoie de un parteneriat cu Federaţia Rusă, bazat pe încredere şi respectarea angajamentelor anterioare. Acest lucru l-am menţionat, l-am subliniat în discuţiile cu secretarul general. De asemenea, apreciem la cel mai înalt grad iniţiativa NATO de a invita Rusia la discuţiile legate de Afganistan. Cu certitudine, Federaţia Rusă şi statele din Asia Centrală pot fi participanţi la securizarea a ceea ce NATO a obţinut până acum, ce va obţine până la sfârşitul perioadei de tranziţie pe un termen lung şi la consolidarea unei societăţi democratice în Afganistan„, a declarat Băsescu.