Secretarul general al NATO critică campania Rusiei în Siria: Încălcările spațiului aerian al Turciei nu arată ca un accident
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, este de părere că încălcările spațiului aerian al Turciei de către Rusia, în weekend, nu arată ca un accident.
Afirmația a fost făcută marți, înaintea unei reuniuni la Bruxelles, notează Mediafax.
Stoltenberg a subliniat că Rusia nu a furnizat „nicio explicație reală” pentru încălcări și consideră că cele două incidente sunt „inacceptabile”.
Rusia a anunţat că prima încălcare a durat „doar” câteva secunde şi că a avut loc din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Ea a anunţat că anchetează acuzaţiile cu privire la a doua încălcare.