Secretarul general al NATO, Anders Ramussen: Rusia va obține garanții privind scutul antirachetă

Publicat: 10 10. 2011, 19:07

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Ramussen, a declarat, luni, că Rusia va obține cele mai bune garanții că scutul antirachetă nu este îndreptat împotriva sa doar printr-o participare activă la acest proiect, potrivit Mediafax.

Rusia a cerut garanţii. Răspunsul meu este că cele mai bune garanţii pe care le-ar putea obţine ar fi să coopereze activ cu noi. Credem că o astfel de cooperare ar face tot sistemul mai eficient şi ar dovedi transparenţa. Cea mai bună garanţie este să cooperaţi cu noi şi să vedeţi cu propriii ochi că nu este vorba despre o ameninţare împotriva Rusiei„, a spus Ramussen.

Acesta a precizat că Rusia a fost invitată să coopereze în cadrul acestui proiect și și-a manifestat speranța să se ajungă la un acord  la summitul NATO din Chigago.

„Am invitat Rusia să coopereze. Am făcut acest lucru la summitul de la Lisabona, de anul trecut, şi de atunci am lucrat pentru a face progrese. Sper că vom ajunge la un acord în mai, anul viitor, când va avea loc summitul NATO la Chicago. Dacă vom ajunge la un acord cu Rusia, atunci probabil vom avea şi summitul NATO-Rusia la Chicago, aşa cum am avut un summit NATO-Rusia la Lisabona”, a adăugat reprezentantul NATO.

Ramussen a salutat decizia României de a găzdui scutul antirachetă.

Este important pentru România, este important pentru NATO, este important pentru protecţia populaţiilor şi teritoriilor noastre. Anunţul României, împreună cu anunţul Turciei, Poloniei, Spaniei şi al altor ţări sunt contribuţii importante la dezvoltarea sistemului de apărare al NATO„, a conchis secretarul general al NATO.