Secretarul de stat al SUA, John Kerry, și-a exprimat, miercuri, încrederea într-o posibilă relansare a negocierilor de pace dintre Israel și palestinieni. Anunțul lui Kerry vine la o zi după ce o ofertă în acest sens a fost formulată de premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP, citată de Agerpres. Kerry a contribuit el însuși la redemararea negocierilor directe, la sfârșitul lui iulie 2013, înainte de eșecul din aprilie 2014.
”Cred că există o șansă și consider că este imperativ să nu pierdem deloc din vedere această problemă”, a declarat Kerry la postul de televiziune MSNBC, unde era intervievat cu privire la șansele unor viitoare progrese în acest dosar sau ale discuțiilor viitoare dintre Israel și palestinieni.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat marți că este gata să angajeze imediat și fără condiții prealabile negocieri de pace directe cu președintele palestinian Mahmoud Abbas.
”Tocmai am citit azi că premierul Netanyahu a spus că este gata la negocieri deschise, fără condiții prealabile. Să așteptăm și să vedem ce se întâmplă”, și-a exprimat mulțumirea John Kerry.
”Sperăm că va exista o cale pentru a încerca să avansăm”, a mai spus șeful diplomației americane, care a declarat în nenumărate rânduri că nu și-a pierdut speranța într-o relansare a procesului de pace israeliano-palestinian, blocat de aproape un an și jumătate.
Relațiile dintre SUA și aliatul lor israelian s-au răcit în mod semnificativ după eșecul medierii americane din primăvara lui 2014, în special din cauza continuării colonizării israeliene în teritoriile palestiniene.