Secretarul de stat american John Kerry, accident cu bicicleta în Franța

Publicat: 31 05. 2015, 15:06
Foto: independent.co.uk

Secretarul de stat american John Kerry s-a accidentat în timp ce mergea cu bicicleta în Franța şi a fost transportat cu avionul de urgenţă la spitalul Universităţii din Geneva, scrie The Independent.

Accidentul a avut loc pe traseul din Alpii francezi.

Kerry s-a lovit la piciorul, dar este într-o stare stabilă.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al departamentului de Stat, a declarat că secretarul de stat american s-a accidentat la piciorul drept după ce s-a lovit de o bordură.

Secretarul de stat american se află în Europa pentru negocierile privind dosarul nuclear iranian.