Secretarul de Stat al Vaticanului, despre referendumul din Irlanda: "Nu cred că putem vorbi doar despre o înfrângere a principiilor creştine, ci şi despre o înfrângere pentru umanitate"

Publicat: 28 05. 2015, 09:29
Foto: ziaruldeiasi.ro

Referendumul din Irlanda, care a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex, reprezintă o „înfrângere pentru umanitate”, a apreciat un oficial de rang înalt de la Vatican.

Săptămâna trecută, irlandezii au votat în favoarea căsătoriilor între persoanele de același sex, în cadrul unui referendum, scrie Mediafax.

„Am rămas foarte întristat de rezultatul. Nu cred că putem vorbi doar despre o înfrângere a principiilor creştine, ci şi despre o înfrângere pentru umanitate”, spune secretarul de stat al Sfântului Scaun.

Votul din Irlanda reprezintă un pas important pentru demersul privind legalizarea acestui tip de mariaj, ţinând cont că aceasă ţară este predominant catolică şi homosexualitatea a fost pedepsită până în 1993.