Secretarul britanic al Apărării: Vladimir Putin e într-o cușcă pe care și-a construit-o singur. Reputația acestei mari armate a Rusiei a fost distrusă
Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării, a declarat că Rusia a devenit o „țară mai mică” din cauza războiului pe care l-a declanșat în Ucraina, că armata sa e epuizată, iar Vladimir Putin și-a pierdut din forță, devenind acum prizonierul unei cuști pe care și-a construit-o singur.
Cum arată acum Rusia și Putin, în viziunea secretarului britanic al Apărării
„Președintele Vladimir Putin nu e forța care obișnuia să fie, acum e doar un bărbat într-o cușcă pe care și-a construit-o singur. Armata lui e epuizată, a suferit pierderi importante. Reputația acestei mari armate a Rusiei a fost distrusă.
Și nu numai că trebuie să trăiască cu consecințele a ceea ce face Ucrainei, dar trebuie să trăiască și cu consecințele a ce a făcut propriei armate”, a declarat Ben Wallace, citat de BBC.
Oficialul britanic a mai spus, asemenea altor lideri occidentali, că forțele ruse nu se retrag așa cum pretinde Moscova, ci doar se regrupează. În opinia sa „situația se înrăutățește” deoarece trupele invadatoare, disperate, vor ataca și mai mult țintele civile.
Ben Wallace a mai precizat că aliații au convenit să furnizeze Ucrainei mai multe echipamente militare, inclusiv „ajutor letal”.
La rândul său, preşedintele american Joe Biden a declarat că Vladimir Putin pare să se autoizoleze și că e posibil să-și fi concediat sau plasat în arest la domiciliu parte dintre consilieri. „Dar nu vreau să acord atât de multă încredere acestor informaţii acum”, a ținut să precizeze Biden.
Șeful armatei britanice: Putin a pierdut deja războiul din Ucraina în multe privințe
Declarații similare a făcut și amiralul Sir Tony Radakin, șeful forțelor armate britanice.
Acesta a spus că poziția lui Putin e „diminuată”, din cauza unei serii de „erori de judecată catastrofale”.
Vladimir Putin a pierdut deja războiul din Ucraina în multe privinţe și este mai slab decât acum o lună, a mai spus Sir Tony Radakin.
Și Andrei Kozirev, fost ministru de Externe al Rusiei, a susținut că Vladimir Putin a calculat greșit invazia din Ucraina.