Sean Penn: Marea Britanie duce o politică arhaică şi colonialistă

Publicat: 14 02. 2012, 21:02

Sean Penn a declarat în timpul unei întâlniri cu președintele Argentinei, Cristina Fernandez Kirchner, că Marea Britanie duce o “politică absurdă, arhaică și colonialistă” în conflictul cu statul sud-american privind Insulele Malvine. Potrivit actorului, arhipeleagul ar trebui să aparțină Argentinei, nu Marii Britanii.

“În zilele noastre, lumea nu va tolera angajamentele absurde și arhaice care țin de ideologia colonialistă”, a declarat actorul american, citat de Daily Mail.

Actorul este cunoscut pentru convingerile sale de stânga. În 2002 a plătit peste 47.000 de dolari pentru publicarea unui anunț de o pagină în Washington Post, care avertiza cu privire la “încălcarea drepturilor cetățenești” de către administrația Bush. În anunțul respectiv, Penn îi numea “mizerabili și respingători” pe vicepreședintele Dick Cheney și pe secretarul de stat Condoleezza Rice.

Guvernul Marii Britanii a susținut în reptate rânduri că populația din Insulele Malvine va decide sub conducerea cărei țări vrea să rămână.

Insulele Malvine s-au aflat sub autoritate Marii Britanii din 1833 până în 1982, când argentinienii au invadat insulele. După două luni de conflicte Argentina şi-a retras trupele, iar arhipelagul a rămas independent din punct de vedere economic, deşi cetăţenii de acolo sunt cetăţeni britanici