Se întâmplă și la case mai mari: Cyndi Lauper a greșit versurile imnului SUA la US Open
Celebra cântăreață Cyndi Lauper a greșit versurile imnului național al Statelor Unite ale Americii, în timpul turneului de tenis US Open, potrivit Mediafax.
Vedeta a încurcat unul dintre versurile imnului, sâmbătă, înaintea meciului dintre Serena Williams și Caroline Wozniacki.
Aceasta și-a motivat greșeala spunând că este foarte emoționată din cauza apropierii datei de 11 septembrie 2011, zi în care America comemorează zece ani de la atentatele teroriste ce au pus la pământ turnurile gemene din New York.
Cyndu Lauper face parte acum dintr-o categorie mai mare de interpreți care au greșit imnul țării lor, printre care îi găsim pe Marcel Pavel ( în deja celebrul scandal de la inaugurarea Stadionului Național) sau Christina Aguilera, în 2006, înaintea finalei Super Bowl.