Se cere demisia: complot, în propriul partid, împotriva premierului Truss

Se cere demisia: complot, în propriul partid, împotriva premierului Truss
Foto: captură Twitter / Catch Politics

Peste 100 de parlamentari ai Partidului Conservator, aflat la guvernare, sunt pregătiţi să formuleze scrisori împotriva premierului Liz Truss lui Graham Brady, şeful comitetului conservator care organizează competiţiile pentru conducerea formaţiunii, afirmă Daily Mail, citând surse anonime.

„Complot pentru răsturnarea lui Liz Truss: Premierul se va întâlni cu parlamentari moderați în încercarea de a opri lovitura de stat a lui Tory, în timp ce rebelii fac presiuni pentru ca președintele comisiei din 1922 să intervină pe fondul afirmațiilor că liderul ar putea fi plecat săptămâna aceasta – dar aliații care avertizează că demiterea ei va declanșa doar alegeri”, titrează tabloidul amintit.
Marea Britanie, afundată într-o criză politică, a schimbat trei premieri de când a votat, în 2016, ieşirea din Uniunea Europeană.

S-a cerut public demisia lui Truss

Parlamentarii îi vor cere lui Brady să-i transmită lui premierului controversat că ‘timpul ei a expirat’ sau să modifice regulile politice interne ale partidului spre a permite desfăşurarea imediată a unui vot de neîncredere în actuala conducere.

Trei parlamentari i-au cerut public lui Liz Truss să demisioneze, la doar șase săptămâni în funcția de premier.

Fostul ministru Crispin Blunt a declarat: „Jocul este pornit și acum este o întrebare cu privire la modul în care succesiunea este gestionată”.

Graham se opune complotului

Conform surselor citate de tabloidul britanic, Graham se opune unui puci imediat, argumentând că premierul și cancelarul Jeremy Hunt merită șansa de a-și stabili strategia economică într-un buget la 31 octombrie.

Dar sursele din interiorul partidului spun că peste 100 de parlamentari sunt gata să trimită scrisori de neîncredere împotriva lui Truss.
Astfel, The Times menționează că unii parlamentari au avut discuţii secrete cu privire la înlocuirea lui Liz Truss cu un nou lider.

Truss, care a câştigat şefia Partidului Conservator luna trecută, a promis reduceri de taxe dar nemulțumirile sunt alimentate de scăderea în sondaje în fața laburiştilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)
15:57 - WhatsApp introduce o nouă funcție. Mesajele vocale vor fi transcrise
15:39 - Un român a reușit să cumpere un televizor cu doar patru lei. Este acuzat de furt