Trotinetele şi scuterele electrice, INTERZISE pe trotuare. Vezi în ce țară s-a dat această lege

Publicat: 26 10. 2018, 10:18

Franța a interzis accesul trotinetelor și scuterelor electrice pe trotuar.

Astfel, începând de vineri, vor trebui să circule la fel ca maşinile sau motocicletele, respectând Codul Rutier, potrivit zf.ro.

Guvernul încearcă așadar să prioriteze siguranța pietonilor, devenind prima țară care a impus acest lucru.

„Vom creea o nouă categorie, astfel încât vor putea circula şi pe benzile de biciclete sau în zonele unde viteza limită este de 30 km/h. Locul lor nu este pe trotuar – unde siguranţa pietonilor are prioritate”, a transmis Elisabeth Borne, ministrul transporturilor.

Prezenţa acestor scutere pe trotuare a stârnit controverse în spaţiul public francez, ceea ce a determinat statul la începutul anului să conceapă o serie de măsuri.