Scurt armistițiu în Gaza, cu ocazia vizitei premierului egiptean
Israelul va suspenda acțiunile militare în Fâșia Gaza în timpul vizitei premierului egiptean pe teritoriul palestinian, a anunțat prim ministrul israelit Benjamin Netanyahu.
Într-un gest fără de precedent, premierul egiptean Hisham Qandil va vizita enclava palestiniană, anunță surse din cadrul serviciilor de securitate ale mișcării Hamas, scrie Reuters.
”Premierul egiptean a ajuns în Gaza prin punctul de trecere de la Rafah, iar oficialii Guvernului palestinian Hamas l-au întâmpinat”, a precizat sursa citată pentru AFP.
Aviaţia israeliană a desfăşurat numeroase raiduri în Fâşia Gaza, dintre care multe chiar în oraşul Gaza, vineri în zori, în cea de-a treia zi a unei ofensive intense împotriva grupurilor armate din teritoriu, au afirmat jurnaliştii AFP şi surse din cadrul serviciilor de securitate ale Hamas.
„De ieri seara şi până în prezent au fost 130 de atacuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas Islam Shahwan, menţionând „zeci de atacuri” în Gaza vineri dimineaţă. Corespondenţii AFP la faţa locului au constatat raiduri multiple.
Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă ale Hamas, Adham Abu Selmiya, a anunţat moartea a 19 palestinieni, dintre care mai mulţi copii, şi rănirea altor 235. Joi, trei israelieni au murit în momentul în care o rachetă a lovit din plin o clădire de locuinţe din sudul Israelului.
Armata israeliană a anunţat că a desfăşurat 466 de raiduri aeriene de la începutul operaţiunii lansate o dată cu asasinarea unui lider militar al Hamas în Gaza, Ahmed Jaabari.