Carburanţii s-au scumpit de la miezul nopţii în Franța, unde subvenția acordată de stat pentru fiecare litru de benzină sau motorină a scăzut de la 30 la 10 eurocenți; în plus, și benzinarii anulează jumătate din reducerea pe care o acordau anterior în multe dintre staţii.
Șoferii încearcă, în ultimul moment, să facă rezerve profitând de subvențiile acordate de guvern iar acest fapt naște cozi uriașe; de câteva zile aceste coloane de mașiniu care așteaptă ore în șir sunt din ce în ce mai lungi.
Guvernul a alocat, numai pentru acest an, fonduri de peste 7 miliarde de euro pentru subvenționarea prețurilor la carburanți.
Însă, de anul viitor, subvențiile nu se vor mai acorda întregii populații ci doar celor care vor avea nevoie, transmit autoritățile.