O scrisoare de dragoste semnată de Tupac Shakur a fost scoasă la licitaţie!
Celebrul rapper, cunoscut drept un romantic, ar fi redactat epistola pentru o colegă de la cursurile de teatru, în 1988, informează B1TV.
În scrisoarea estimată de casa de licitaţie la 35.000 de dolari, Tupac vorbeste despre o dragoste neîmpărtăşită.
"După cum vei afla în curând, nu cruţ cuvintele, ci spun ceea ce simt. Aşa că dacă ceva din ce spun, te sperie, te rog, nu te panica pentru că am tendinţa să devin prea emoţional", a scris Tupac.
Acestea sunt câteva dintre rândurile cu care începe scrisoarea rapperului adresate fetei pe care a poreclit-o Beethoven.
Scrisoarea de dragoste, dar şi răspunsul ei într-o epistolă sunt scoase la vânzare de casa de licitaţii Moments In Time ce aşteaptă ca preţul documentelor să atingă suma de 35.000 de dolari.
Tupac Shakur a murit la doar 25 de ani in 1996. El se afla în maşina proprietarului studioului de înregistrări Death Row în momentul în care a avut loc atacul în urma căruia şi-a pierdut viaţa. Artistul a fost grav rănit, iar, şase zile mai târziu, a încetat din viaţă la spital.