Scriitorul Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel, declarat persona non grata în Israel

Publicat: 08 04. 2012, 17:00

Scriitorul Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel, a fost declarat persona non grata în Israel, după ce a scris un poem în care acuză Țara Sfântă de subminare a păcii mondiale, informează Times of Israel.

Intitulat „Ceea ce trebuie spus”, poemul în proză a fost publicat de cotidianul german Suddeutsche Zeitung și denunță eventualele atacuri preventive israeliene împotriva siturilor nucleare iraniene ca fiind un proiect ce ar putea conduce la „eradicarea poporului iranian, pentru că se banuiește că liderii săi vor să construiasca o bomba atomica”.

Ministrul israelian de interne are dreptul garantat prin lege de a interzice accesul în Israel foștilor naziști. Gunter Grass a fost membru al trupelor SS pe timpul celui de-al Doilea  Război Mondial.

”Pentru publicitate și ca să vândă niște cărți vrea să-i sacrifice din nou pe evrei” a spus ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, despre demersul scriitorului.

Ministrul german de Externe, precum și unul din cei mai importanți critici literari din Germania au criticat poemul lui Grass, ultimul calificându-l drept ”dezgustător.”