Scoţia: Mii de pasageri blocaţi în aeroporturi din cauza norului vulcanic

Publicat: 24 05. 2011, 11:09

Din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului islandez Grimsvotn mii de pasageri au rămas blocaţi, marţi dimineaţă, în Scoţia, în timp ce mai multe companii aeriene precum British Airways, KLM, Aer Lingus li Easyjet au fost nevoite să-şi întreurpă zborurile cu plecare sau către Scoţia, relatează AFP.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a plecat mai devreme decât prevăzuse din Irlanda către Londra, unde efecutează o vizită oficială până joi.

Potrivit autorităţii britanice pentru reglementarea traficului aerian National Air Trafiic Services (NATS), norul de cenuşă vulcanică urmează să traverseze Scoţia marţi între orele 6:00 şi 12:00 GMT.

Aeroporturile din Glasgow şi Edingurgh au fost afectate în timpul nopţii, urmând ca cele din Aberdeen şi Inverness să fi de asemenea perturbate.

Potrivit buletinului, aeroporturile din Marea Britanie funcţionează normal.