Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher are doar 50% șanse să își revină din starea vegetativă, potrivit fostului doctor din domeniul F1 Gary Hartstein
‘De obicei, după o lună, starea se numeşte stare vegetativă persistentă, iar după un an, stare vegetativă permanentă. Strict vorbind, în jur de 50% dintre pacienţii cu traumatisme craniene severe care se află în stare vegetativă după o lună devin conştienţi, însă uneori rămân cu mari probleme neurologice. Dacă starea vegetativă persistă pentru şase luni, şansele de vindecare scad la 20%. După un an, recuperarea conştienţei este foarte rară”, a scris
Hartstein pe blog. Germanul este în comă indusă de o lună şi jumătate, după accidentul de schi suferit pe 29 decembrie 2013, în Franţa.