Schimbare șoc în noul cod rutier: De azi se ridică toate mașinile! Cum te poți apăra

Publicat: 03 04. 2019, 08:37

Mai mulți români stabiliți în Italia s-au trezit cu mașinile ridicate sau cu amenzi usturătoare după modificarea Codului Rutier, relatează evz.ro.

Astfel, noul Cod Rutier italian le interzice persoanelor care și-au stabilit rezidența în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu vehicule înmatriculate în străinătate.

Așadar, potrivit noii legislații, scrie aceeași sursă, le este interzis persoanelor care și-au stabilit rezidența în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu vehicule înmatriculate în străinătate.
Ambasada României din Italia a publicat pe pagina sa de Facebook o serie de clarificări pentru a explica modificările Codului Rutier italian în ceea ce privește circulația vehiculelor înmatriculate în străinătate, precum și pentru a le arăta românilor cum îi pot afecta ele.

„Pentru nerespectarea dispozițiilor, amenzile administrative prevăzute de noul cadru normativ sunt între 712 euro și 2.848 euro. În astfel de situații, organul constatator transmite certificatul de înmatriculare către Autoritatea Rutieră italiană („Ufficio della motorizzazione civile”) competentă teritorial, dispune încetarea imediată a circulației vehiculului, transportul și depozitarea acestuia într-un loc care nu face obiectul accesului public. În cazul în care, în termen de o sută optzeci de zile, ce curge de la data nerespectării dispozițiilor, vehiculul nu este înmatriculat în Italia sau nu se solicită eliberarea unui document de transfer („foglio di via”) pentru a-l conduce peste frontieră, se aplică sancțiunea administrativă accesorie de confiscare a vehiculului, în temeiul art. 213 din Codul Rutier italian („Codice della Strada”)”, explică Ambasada României, potrivit aceleiași surse.