Schimbare de macaz: Germania vrea să accelereze EXPULZĂRILE de migranți

Publicat: 09 02. 2017, 14:58

Germania, care a primit peste un milion de migranți începând din 2015, vrea să accelereze expulzările solicitanților de azil respinși, printr-o serie de măsuri aflate în discuție joi, pe fondul controversei privind retrimiterea de migranți spre Afganistan, informează AFP, citată de Agerpres.

Cancelarul federal Angela Merkel, criticată chiar și în tabăra sa pentru că a deschis frontierele țării pentru mai mult de un milion de solicitanți de azil în 2015 și 2016, urmează să discute joi seara cu reprezentanți ai landurilor despre un plan ce prevede 16 măsuri și menit să crească numărul de expulzări.

Ministrul de interne al Germaniei, Thomas de Maiziere, a pledat joi dimineața pentru "eforturi comune" ale statului federal și ale landurilor, acestea din urmă având competențe în materie de expulzări.

Printre măsuri se numără înființarea unui "centru de expulzări" care să permită coordonarea acțiunii statului federal cu cele ale landurilor, dar și noi stimulări financiare menite să-i încurajeze pe migranți să se întoarcă benevol în țările de origine.

Presat să acționeze de o opinie publică extrem de îngrijorată de sosirea acestor refugiați și de consolidarea electorală a unui partid populist de dreapta, guvernul german vrea să sporească presiunea asupra țărilor care nu se grăbesc să-și preia cetățenii.

Guvernul Angelei Merkel se confruntă de asemenea cu o opoziție tot mai mare a landurilor de a organiza retrimiteri de cetățeni afgani din cauza recrudescenței luptelor în țara lor. Cinci din cele 16 landuri au decis să suspende expulzările spre Afganistan.

În 2016, circa 80.000 de persoane au fost retrimise din Germania sau au părăsit țara în mod benevol, comparativ cu 50.000 anul precedent.