Gălăgia făcută pe tema standardelor duble ale calităţii produselor vândute de unele companii în est, faţă de cele din vest a început să aibă efecte comerciale. Importurile Cehiei de mâncare din Germania au crescut cu peste 9%, la 825 milioane euro, informează prague.tv.
În regiunile de graniță, mai ales, a crescut numărul magazinelor fizice și online care vând alimente și produse de îngrijire din Germania.
Pe Rohlik.cz, vânzările au crescut cu 10% de când bunurile au fost catalogate ca provenind din Germania, iar compania vrea să mărească gama de produse aduse din această țară.
Iar Koölk.cz a transmis că produsele din Germania au mare trecere, iar oamenii sunt dispuşi să le cumpere chiar dacă nu le-au mai încercat. Între 20% şi 25% din clienţi cumpără acum produse din Germania.
Pe de altă parte, un reprezentant al Lidl a transmis că nu a remarcat creşterea interesului pentru produse germane.
Cehia şi Slovacia au efectuat teste pe produse vândute sub acelaşi brand în diferite ţări. În Cehia, 13 din 21 de produse testate au prezentat variaţii în calitate şi compoziţie faţă de versiunile din străinătate.