Scandalul interceptărilor de la News of the World: Telefoanele victimelor din atentatele de la 11 septembrie, ascultate

Scandalul interceptărilor de la News of the World: Telefoanele victimelor din atentatele de la 11 septembrie, ascultate

Scandalul interceptărilor telefonice ilegale practicate în corporaţia lui Rupert Murdoch trece Oceanul. După ce în Marea Britanie s-a soldat cu demisii la vârf în Scotland Yard şi în biroul premierului şi cu mai multe arestări, o investigaţie se va deschide şi în Statele Unite.

FBI cercetează dacă angajaţi ai News Corporation au interceptat telefoanele unor victime ale atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Procurorul general al Statelor Unite şi reprezentanţi ai FBI au anunţat că au deschis o anchetă privind acuzaţiile că telefoanele unor victime ale atentatelor de la 11 septembrie 2001 ar fi fost interceptate de angajaţi ai corporaţiei media a lui Rupert Murdoch. Ei s-au întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi ai familiilor victimelor, cărora le-au dat detalii despre caz.

Practicile jurnaliştilor de la News Corporation au atras atenţia după ce s-a aflat că, în Marea Britanie, au fost interceptate ilegal telefoanele unor adolescente răpite şi ucise, ale unor militari morţi în Afganistan şi în Irak şi ale victimelor atentatelor de la Londra, ca şi ale unor oficiali şi membri ai familiei regale.

În urma scandalului din Marea Britanie, tabloidul „News of the World” a fost închis şi mai mulţi directori şi jurnalişti au fost arestaţi. De asemenea, şeful Scotland Yard, adjunctul său şi consilierul de imagine al premierului britanic au demisionat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane