Scandal Volkswagen – aproximativ 1,8 milioane de vehicule comerciale ușoare ale grupului au soft ilegal

Scandal Volkswagen - aproximativ 1,8 milioane de vehicule comerciale ușoare ale grupului au soft ilegal
Foto: protv.ro

Aproximativ 1,8 milioane de vehicule comerciale care fac parte din grupul Volswagen (VW) sunt dotate cu softul ilegal, care reduce emisiile de noxe din timpul testelor, transmite mediafax. Nu au putut fi oferite informații despre regiunile unde au fost comercializate aceste vehicule de către purtătorii de cuvânt ai diviziei de vehicule comerciale, datele fiind încă în curs de evaluare. Purtătorii de cuvânt nu au putut da informații nici despre modelele implicate, dar se pare că portofoliul de vehicule comerciale ușoare ale VW include modele precum Caddy și Transporter.

Grupul a anunțat zilele trecute că aproximativ 11 milioane de automobile din toată lumea au inclus softul ilegal. Din acestea, 5 milioane sunt sub brand VW, 2,1 milioane Audi și 1,2 milioane Skoda.

Comisia Europeană lucrează la un plan de îmbunătățire a regulilor de testare a emisiilor poluante ale tuturor autoturismelor, în condiții de trafic, iar guvernul german a impus grupului VW ca până pe data de 7 octombrie să prezinte un plan de remediere a problemei.

Directorul general al VW, Matthias Mueller a declarat că aproximativ 11 milioane de autoturisme diesel vor fi rechemate pentru a fi testate în legătură cu softurile care le sunt instalate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)