SCANDAL pe aeroportul Chișinău. O femeie, luată pe sus din autocarul care urma să o transporte spre avion (VIDEO)
Persoanele aflate pe aeroportul din Chișinău au fost martorele unei scene neobișnuite, după ce o femeie, pasager pe cursa Chișinău Veneția, a fost luată pe sus din autocarul care transporta pasagerii spre aeronavă. Conform polițiștilor, incidentul a avut loc la solicitarea companiei care opera zborul.
Incidentul a avut loc duminică în jurul orei 15.00, pe aeroportul din Chișinău. O femeie aflată în compania fetiței sale a fost coborâtă din autobuzul în care erau transportați pasagerii spre aeronavă.
Aparent, femeia a trecut controlul vamal, însă responsabilii companiei aeriene au cerut să fie coborâtă din autobuz, pentru că a încălcat regulile privind numărul de bagaje cu care are voie să urce la bordul aeronavei.
Conform poliției de frontieră, aceasta a fost amendată și nu a fost acceptată la bordul aeronavei, pentru că ar fi avut un comportament agresiv, informează ProTV Moldova.