Un scandal diplomatic imens a izbucnit după ce trei lituanieni au fost arestaţi în decembrie în Lituania sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei.
Potrivi oficialilor lituanieni spionii ar fi acţionat în schimbul banilor pentru un serviciu de informaţii al Federaţiei Ruse, transmite Agerpres.
Unul dintre suspecţi era angajat civil în Forţele Aeriene lituaniene. Complicele lui avea un permis de şedere rusesc. Cel de-al treilea este acuzat că a oferit Rusiei informaţii despre marina lituaniană.
Potrivit şefului serviciilor de informaţii militare lituaniene, Remigijus Baltrenas, niciunul dintre aceştia nu a avut acces la informaţii confidenţiale.
Din anul 2012, tribunalele lituaniene au condamnat cinci persoane pentru spionaj în favoarea Rusiei şi a aliatului său Belarus.