SCANDAL DIPLOMATIC. Ministrul ungar de Externe: ”Este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român”. Reacția virulentă, după ce diplomatul român a trimis un mesaj de susținere unei deputate din opoziția de la Budapesta

Publicat: 25 04. 2020, 22:22
Foto: Hepta.ro

Ministrul ungar de Externe, Szijjártó Péter, a lansat un critici extrem de dure la adresa ambasadorului român la Budapesta, Marius Lăzurcă, după ce diplomatul i-a transmis un mesaj de sprijin unei deputate din rândul opoziției din Ungaria. Totul în condițiile în care aceasta fusese ținta unor insulte și chiar amenințări în timpul unei dezbateri din Legislativul de la Budapesta, atunci când a cerut explicații în legătură cu materialele sanitare pe care Ungaria le-a trimis maghiarilor din România, în contextul pandemiei de COVID-19.

Șeful diplomației de la Budapesta a publicat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, mai multe capturi ale unor mesaje trimise de Marius Lăzurcă pe un grup de Whatsapp din care fac parte mai mulți ambasadori, mesaje în care diplomatul român își exprima solidaritatea față de deputata Szabó Tíme.

”Dragi colegi, cu certitudine ştiţi că, urmare a unei dezbateri în Parlament, Ms. Szabo Timea a primit un şir nesfârşit de insulte şi chiar ameninţări. Am considerat acest lucru inacceptabil şi, ca urmare, am decis să-mi exprim solidaritatea. (…) Vă rog să-mi permiteţi, aşadar, să vă trimit acest modest, dar profund simţit semn al solidarităţii mele, alături de cele mai bune urări”, a scris Marius Lăzurcă, precizând și că, prin natura funcției pe care o ocupă, trebuie să rămână ”în afara competiției politice”, dar nu poate să renunțe la ”principiile fundamentale ale decenţei umane şi ale bunului simţ”.

În aceeași postare, Szijjártó Péter, lansează un mesaj extrem de virulent la adresa ambasadorului român pe care îl acuză că minte, adăugând că ”este și mai rușinos că opoziția din Ungaria și ambasadorul român au ajuns pe o platformă comună împotriva maghiarilor din afara granițelor”.

”Probabil de aici nu se poate coborî mai jos, ambasadorul român i-a luat apărarea lui Szabó Tímea”, astfel și-a început postarea șeful diplomației ungare, potrivit traducerii publicate de G4 Media.

”Luni, Szabó Tímea (Partidul Párbeszéd/ Dialog) a atacat guvernul în Parlament pentru că acesta a trimis maghiarilor de peste hotare instrumente, bunuri medicale necesare pentru protecția împotriva coronavirusului.

Când doamna parlamentar a început să enumere localitățile din Transilvania, Ținutul Secuiesc, Subcarpathia (Ucarina) unde au ajuns măștile și bunurile de protecție, parlamentarii guvernului au început să aplaude. (…)

În opinia lui Szabó Tímea este o problemă că maghiarii din Ardeal și Ținutul Secuiesc au primit măști și combinezoane de protecție de la țara-mamă. Iar ambasadorului român îi place că există în Parlament partide maghiare care gândesc ca el.

Este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român, dar este și mai rușinos că opoziția din Ungaria și ambasadorul român au ajuns pe o platformă comună împotriva maghiarilor din afara granițelor”, a mai scris ministrul ungar pe Facebook.

Szijjártó Péter a adăugat și că opoziția din țara sa și ambasdorul român trebuie să înțeleagă faptul că ”maghiarii din afara granițelor sunt parte a națiunii maghiare” și vor mai fi ajutați de Budapesta și cu alte ocazii.

SCANDAL DIPLOMATIC. Ministrul ungar de Externe: ”Este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român”. Reacția virulentă, după ce diplomatul român a trimis un mesaj de susținere unei deputate din opoziția de la Budapesta

Ungaria a prelungit carantina la nivel național pe termen nedefinit

La ora transmiterii acestei știri, în Ungaria sunt confirmate peste 2.400 de cazuri de infectare cu COVID-19 și 262 de decese. La începutul lunii aprilie, premierul Viktor Orban, a anunțat prelungirea carantinei înUngaria pentru o perioadă nedefinită.

Iar faptul că șeful Guvernului de la Budapestaa primit dreptul de a guverna prin decrete pentru o perioadă nedeterminată, eliminând, astfel, orice formă de control parlamentar trezește foarte multe îngrijorări la Bruxelles.

Jurnaliștii din Ungaria se tem pentru libertatea lor

Într-un interviu pentru B1.ro, jurnalistul Lukács Csaba, director și ziarist al săptămânalului Magyar Hang, din Budapesta, a explicat de ce noua legislație reprezintă un adevărat pericol pentru jurnaliștii independenți.