Scandal de proporții după ce o țară a interzis vaccinul contra HPV. Care este părerea medicilor

Scandal de proporții după ce o țară a interzis vaccinul contra HPV. Care este părerea medicilor

Situație îngrijorătoare în Chile. Un tribunal a oprit programul de vaccinare contra virusului papiloma uman, HPV, totul după o cerere a mamelor a patru eleve, potrivit gandul.info.

Cele 4 femei reclamă faptul că nu au primit suficiente informații despre reacțiile secundare care durează până la un an de zile.

"Fata mea e în clasa V-a şi nu vreau să fie vaccinată, atâta vreme cât nu avem informaţii complete despre vaccin", spune una dintre acestea.

"În prima zi a avut dureri de cap, ameţeli, vomă. După un an au apărut alte simptome, cum ar fi vederea dublă", a declarat mama unei alte fetiţe vaccinate.

Cât despre medici, aceștia spun că vaccinarea nu este obligatorie, însă este inacceptabil să fie oprit.

”Este un vaccin fără riscuri. Acum e gratuit, dar cândva doar cei cu bani şi-l permiteau. Vrem ca mamele şi taţii să aibă încredere în calitatea vaccinului”, a declarat Carmen Casillo, Ministrul Sănătăţii din Chile.

În acest context, în Chile s-au format două tabere. Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Chile a încercat să liniştească spiritele. ”Cei care afirmă că vaccinul provoacă probleme cerebrale şi afecţiuni neurologice sau de comportament nu au adus nicio dovadă în acest sens. Reafirmăm faptul că e un vaccin sigur”, a declarat Dr. Roberto del Aguila.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că 99 la sută dintre cazurile de cancer cervical sunt declanşate de HPV şi recomandă vaccinarea fetiţelor între 9 şi 13 ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`