Scandal cu acuzații de PEDOFILIE la Vatican

Publicat: 29 06. 2017, 08:24
Foto:Green Left Weekly

Cardinalul australian George Pell, Trezorierul Vaticanului, a fost inculpat pentru multiple abuzuri sexuale asupra unor copii în Australia, informează AFP.

În octombrie, Pell fusese interogat la Roma de poliţia australiană în legătură acuzații de pedofilie, pe care prelatul le respinge. Ele au apărut după o anchetă cu privire la răspunsul instituţiilor în Australia faţă de abuzuri sexuale comise asupra unor copii, solicitată de Guvern în 2012.

Comisarul adjunct Shane Patton a susținut că există numeroase plângeri împotriva preotului.

George Pell urmează să se prezinte pe 18 iulie la un tribunal, în primă instanţă, la Melbourne (Australia).

Pell a fost audiat în trei rânduri până acum şi a recunoscut în Comisia de anchetă că a ”eşuat” în gestionarea preoţilor pedofili în statul Victoria în anii '70.