Angela Merkel, în centrul unui nou SCANDAL: De ce este acuzat guvernul cancelarei
Cancelarul german Angela Merkel şi guvernul său sunt puși sub presiune după ce una dintre filialele sale este acuzată de corupție.
Organismul aflat în subordinea Ministerului de Interne ar fi validat cel puţin 1.200 de cereri de azil ale migranţilor, în schimbul unor diverse avantaje, informează Știripesurse.
Persoana care conduce filiala neagă acuzațiile și susține că a fost doar copleşită de situaţie, în cazul în care mii de migranţi au sosit în Germania începând cu 2015.
Astfel, guvernul este considerat vinovat de problema produsă și de „lipsa de acţiune din partea guvernului din momentul în care erau clare provocările cu care Germania urma să se confrunte odată cu sosirea refugiaţilor”.
„Eşecul constă în lipsa de acţiune din partea guvernului din momentul în care erau clare provocările cu care Germania urma să se confrunte odată cu sosirea refugiaţilor. Criza ar fi putut fi evitată” a transmis fostul preşedinte al Biroului naţional pentru migranţi şi refugiaţi (Bamf), Frank-Jurgen Weise, specificând că el a informat-o personal pe Angela Merkel de două ori referitor la probleme în 2017, însă nu au fost luate măsuri.
Guvernul verifică mai multe mii de alte dosare, pentru a vedea dacă scandalul nu este cumva mai extins, însă până și partenerul social-democrat al coaliţiei guvernamentale a Angelei Merkel cere acum explicaţii din partea cancelarului.
„Este pur şi simplu un eşec al cancelarului”, a denunţat unul dintre liderii social-democraţi, Ralf Stegner.