Scad prețurile la gaze în Europa. Vladimir Putin a dat ordinul

Scad prețurile la gaze în Europa. Vladimir Putin a dat ordinul
Foto: Hepta - Evgeniy Paulin

Majorarea prețurilor la utilități „bântuie” nu doar România. În schimb, în pragul iernii, cetățenii de pe continent primesc o veste bună. Tarifele gazelor au scăzut după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis celor de la Gazprom să majoreze fluxurile de faze spre Europa, informează Agerpres.

Săptămâna trecută, fluxurile gazoductului Yamal-Europe au fost inversate, deci direcționate către est, în Polonia, în loc de vest, spre Germania, aspect care a condus la creșterea prețurilor la energie pentru industrie și consumatori.

Perspective mai optimiste pentru iarnă, în Europa

Miercuri, Rusia a majorat fluxurile de gaze spre Europa via Polonia și Belarus și prin Ucraina. Astfel, perspectivele pentru iarnă în privința prețurilor se anunță mai bune.

Marţi, Gazprom a transmis că a demarat umplerea depozitelor sale europene, ceea ce a dus la scăderea preţului gazelor în regiune, deşi analiştii apreciază că Moscova trebuie să facă mai mult pentru a atenua temerile în Europa şi pentru ca preţul gazelor să scadă consistent.

O treime din cantitatea de gaze naturale consumate de Europa provine din Rusia. Tarifele gazelor naturale au fost majorate cu peste 300% în 2021, în timp ce Europa se pregătește să înceapă iarnă cu cele mai scăzute stocuri din ultimele decenii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`