Satul fantomă de la granița Coreei de Nord. Ce s-a ales de ”paradisul” creat de Phenian pentru a-i ademeni pe sud-coreeni (VIDEO)

Publicat: 17 12. 2017, 11:11

În zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, pe partea Nordului, se întinde într-o vale satul Kijong-dong, creat în scop de propagandă, ca să ademenească sud-coreenii. Acesta a fost planul inițial.

Potrivit Digi24, Kijong-dong a fost gândit de oficialii de la Phenian pentru a demonstra bogăția Coreeni de Nord și bunăstarea cetățenilor săi: un sat plin de fermieri fericiți, un paradis imobiliar apărut mulțimită socialismului.

În realitate, însă, nu există fermieri fericiți, clădirile nu adăpostesc nimic, electricitatea funcționează din când în când, pe străzi apar doar muncitori deghizați în cetățeni pentru a simula viața reală și câțiva soldați aprind în fiecare seară, până la o anumită oră, becurile în apartamente.

Iar în mijlocul satului se înalță un catarg în vârful căruia flutură un steag de 280 de kilograme al Coreei de Nord. Undeva în spatele lui, și în spatele ”satului libertății”, se află artileria nord-coreeană.

Satul fantomă de la granița Coreei de Nord. Ce s-a ales de ”paradisul” creat de Phenian pentru a-i ademeni pe sud-coreeni

#DIRECT_ONE_pwx65j#