Satul din SUA care poartă numele țării noastre. Casele se vând la un dolar (VIDEO)
În statul Pennsylvania din SUA este un sat-fantomă numit România, unde casele se vând la doar un dolar.
În acest sat ajung foarte puțini turiști, iar doi vloggeri români, Ion și Andreea, se numără printre ei, conform observatornews.
Satul părăsit din SUA
În satul România se poate ajunge în trei ore și jumătate cu mașina, din Washington. Cei care vor să-l viziteze trebuie să aibă în vedere faptul că nu se pot caza în acest sat, pentru că nu există cazări.
Vloggeri au transmis că satul România seamănă mult cu Bucovina, are străzi neasfaltate și este izolat, cu multe case părăsite. Cei doi au discutat cu doi localnici cae au transmis că nu au auzit de țara noastră și că satul american nu are nicio legătură cu țara România. Satul este o fostă așezare minieră, înființată de un om de afaceri pe nume Philip Roman, de unde provine și numele satului.
Case la doar un dolar
Aici, casele sunt scoase la vânzare la prețul de doar un dolar, dar cei care decid să cumpere, vor trebui să achite niște taxe semnificative.
„Această casă a fost cumpărată cu 1 dolar de cei care locuiesc în momentul de față în ea. Dacă nu îți plătești taxele de proprietate vreo 3-4 ani de zile, statul îți scoate casa la vânzare. Oricine o poate cumpăra, chiar și cu suma modică de 1 dolar. Doar că o cumperi cu istoric, trebuie să plătești taxa de proprietate din spate și dacă cei care o dețineau, proprietarii anteriori, aveau credit la bancă, o cumperi cu tot cu acest credit. Aici în România se vând case cu 1 dolar, dacă proprietarii nu-s atenți și nu-și plătesc taxele la timp”, explică Andreea.