Șase zile sub bucăți de beton și praf dens! O femeie însărcinată în 8 luni, din Kenya, salvată din dărămături (FOTO)
La șase zile de la tragedia din Kenya, unde o clădire s-a prăbușit, o femeie însărcinată în opt luni a fost găsită vie, însă medicii nu au mai putut salva copilul, potrivit Protv.
Blocul de șase etaje din capitala Kenyei s-a prăbușit vineri, în urma ploilor torențiale, iar 33 de oameni și-au pierdut viața.
Elizabeth, în vârstă de 24 de ani, a fost găsită în viață, sub niște ziduri, chiar când soțul ei își pierduse orice speranță și își amintește cu groază de momentul în care clădirea s-a prăbușit.
„Când am ieșit afară nu puteam să văd nimic, însă mi-am auzit copilul plângând, care se afla sub o piatră. L-am scos afară și m-am întors după soția mea, dar nu aveam cum să o găsesc printre dărămături. Am strigat-o "Eliza! Eliza", însă nu s-a auzit niciun sunet. Am ieșit afară pentru că aerul devenea irespirabil”, a spus soțul femeii.
Femeia a reușit să reziste printre bucățile de beton și praful dens.
Clădirea de șase etaje din capitala Kenyei era construită în apropierea unui râu. Fusese emis un ordin de demolare, dar nu a fost pus în aplicare. Din cauza ploilor torențiale, blocul s-a prăbușit.